Istoria bărbieritului II: ritualuri și tradiții din lumea largă

lame de ras vintage

Bărbieritul modern se distinge prin simplitate, experiență și calitatea produselor folosite.

Procesul bărbieritului însă are rădăcini adânci în istoria omenirii și a fost deseori legat de simboluri ale puterii, influenței politice, clericale sau sociale, de ritualuri sau tradiții ce țineau de trecerea dinspre adolescență înspre maturitate.

De multe ori auzim păreri – “bărbatul modern petrece prea mult timp cu îngrijirea personală”, “hipsterii sunt preocupați de aspect” etc. Vom demonta astăzi acest mit conform datelor istorice.

Aceste generalizări sau preconcepții nu sunt susținute însă de evidențele istorice. Oricât de paradoxal ar suna pentru unii, bărbieritul și aranjatul frizurii durează cel mai puțin în zilele noastre, când produsele pentru bărbierit au ajuns la un stadiu de maturitate.

Vom vedea în cele ce urmează cum popoarele din jurul lumii legau bărbieritul de adevărate tradiții fastuoase deseori legate de convingeri puternice.

Bărbieritul în triburile africane

Conform studiilor primii oameni au fost localizați în zona continentului African. Chiar și astăzi unele triburi ale continentului păstrează ritualuri neschimbate de milenii.

În tribul Massai din Kenya, la împlinirea vârstei de 24 de ani tinerii sunt rași pe cap de mamele lor într-un ritual de “trecere” înspre perioada de seniorat a războinicilor.

La această vârstă tânărului îi este permisă și căsătoria. După 20 de ani acești tineri sunt răsplătiți cu un loc printre “bătrânii satului” ca sfătuitori.

În acest proces aceștia sunt rași pe cap de soțiile lor. Războnicii Massai sunt singurele persoane ale tribului cărora le este permis să poarte părul lung pe car îl îngrijesc și îl decorează cu amestecuri de ocru, lut și grăsimi animale. Acest proces implică asemănarea bărbaților cu puterea și încrederea specifică leilor.

#massai #maasai #maasi #kenya #guerrier

A photo posted by Yann DUPLAN (@yannou_ls) on

Triburile germanice

Legendele și miturile despre triburile germanice au fost puternic alimentate de părerile celor din Imperiul Roman. La marginea acelui fantastic imperiu se găseau triburile germanice. Bărbații triburilor aveau barbă, nu orice fel de barbă, ci o barbă adevărată care era atât de diferită de stilul romanilor ce căutau un aspect mai îngrijit.

Istoricul roman Tacitus nota că un tânăr din aceste teritorii germanice depunea un jurământ ce implica lipsa bărbieritului până la uciderea primului dușman.

Episcopul Gregory de Tours nota că triburile germanice jurau să nu-și taie bărbile până la razbunarea înfrângerilor din lupte.

Grecii și romanii – duelul titanilor

Grecia Antică a dat ora exactă în multe domenii ce includeau politica, filosofia, literatura dar și în purtatul bărbilor care erau considerate un semn al virilității.

Un concept pierdut în timp, tradus aproximativ ca prima barbă implica dedicarea adolescentului zeului Apollo. Tot în această perioadă băieților le era permis să-și tundă părul de pe cap pentru prima dată.

Grecii evitau totuși să-și taie barba sau părul prea des. Acestea se întâmplau doar în perioade de doliu și implicau unelte rudimentare, smulgerea sau arderea firelor de păr.

Cunoscuți pentru duritatea lor, spartanii îi pedepseau pe luptătorii dezertori prin tăierea bărbii acestora.

Bărbile au început să dispară însă cu apariția lui Alexandru Cel Mare care s-a pronunțat împotriva bărbilor.

Oceanus #ancientgreece

A photo posted by Искусство древней Греции art (@olympuschronicles) on

De partea cealaltă, romanii luau bărbieritul în serios și ritualizau procesul în fața familiei și prietenilor. Primele fire bărbierite se țineau într-o cutie și se dedicau unui zeu roman. Pentru acest eveniment băieții aplicau ulei de masline pe barbă pentru a face procesul cât mai plăcut.

Bărbieritul la egipteni

Începutul civilizației egiptene coincide cu o perioadă în care barba și mustața erau răspândite în rândul bărbaților conform descoperirilor arheologice. Lucrurile s-au schimbat însă în mare parte datorită liderilor vremii care au considerat bărbieritul total pe față, cap și corp ca un semn al diferențierii față de animale. Cei mai bogați dintre egipteni locuiau cu bărbieri dedicați. Din datele existente până acum, aceștia ar fi fost printre primele generații de bărbieri.

Bărbieritul era atât de important la egipteni încât cei mai bogați dintre aceștia erau îngropați cu tot cu uneltele de bărbierit pentru viața de dincolo.

Bărbieritul în Mesopotamia

Perioada antică a găsit spațiul dintre Tigru și Eufrat propice pentru răspândirea părului facial. Asirienii, fenicienii și sumerienii aveau bărbi lungi. Cei cu o stare materială bună practicau și vopsirea bărbilor. Există dovezi conform cărora frizurile bărbaților erau distincte în funcție de ocupație. Bărbile mesopotamienilor erau uneori împletite conform unor standarde exacte.

Bărbieritul la hinduși

barbierit hindusiHindușii aveau o părere similară cu cea a romanilor despre bărbierit. Primul bărbierit le era aplicat băieților în vârstă de 16 ani. Procesul se numea Godanakaruman și implica și bărbieritul pe cap.

Barbierii erau răsplătiți pentru munca lor cu oi, vaci, cai sau boi.

Bărbieritul la primii creștini

Evreilor sau musulmanilor le era recomandat să nu se bărbierească. Creștinii în schimb au fost divizați de la bun început asupra rolului bărbilor. Uneori acestea erau văzute ca semn al smereniei alteori fiind văzute ca semn al nesubordonării.

Călugării din Apus erau dedicați unui bărbierit săptămânal, iar începerea vieții la mănăstire venea cu o rugăciune specială ce a fost inspirată de sfârșitul vieții Apostolului Pavel, care, conform abației Bec din Franța, a fost batjocorit prin tăierea bărbii înainte de crucificare. S-a păstrat chiar și o rugăciunea a ritualului prin care călugării se bărbiereau la intrarea în mănăstire:

 Dominus vobiscum.

Oremus, Dilectissimi, Deum Patrem omnipotentem, ut huic Famulo suo N., quem ad juvenitem perducere est aetatem, bendictionis suae dona concedate; ut, sicut exemplo Beati Petri, Principis Apostolorum,  ei exteriora, pro Christi amore, sunt attondenda juventutis auspicia, ita praecordiorum divellantur interiorum superflua, ac felicitatis aetermae percipiat incrementa. Per eum qui unus in Trinitate perfecta vivit et gloriatur Deus per imortalia saecula saeculorum. Amen

Conform unui decret din anul 817 călugării erau obligați să se bărbierească la fiecare patru zile cu excepția posturilor de peste an.

Referirile Biblice despre bărbi sunt explicite în Vechiul Testament. Amintim dintre cei cu barbă pe Aaron, fratele lui Moise și Samson. Regele David a avut barbă de asemenea, demonstrate de unul din cele mai amuzante pasaje din Biblie (1 Samuel 21:13). Conform unei profeții a lui Isaia chiar și Iisus avea să aibă barbă.

Mai departe vom sublinia câteva evenimente din istoria pro și contra bărbilor în rândul creștinilor:

  • 195 – Clement din Alexandria numește barba ca simbol al bărbatului
  • 361 – Împăratul roman Iulian își lasă barbă pentru a se difernția de predecesorul său și pentru a-și arăta adeziunea la credințele romane pre-creștine
  • 861 – Un conciliu de la Achen stipulează bărbieritul obligatoriu la 15 zile a monahilor
  • 867 – Într-o scrisoare către episcopii săi, Papa Nicolae I își exprimă îngrijorarea față de modul în care esticii priveau barba și bărbieritul în rândul clericilor
  • 868 – Episcopul Eneas de Paris notează difernțele dintre vestici și estici în părerile asupra bărbieritului
  • 16 Iulie 1054 – Marea Schismă și un cardinal francez care îl condamnă pe Patriarhul Constantinopolului din varii motive printre care și evitarea bărbieritului
  • Octombrie 5 1080 – Într-un efort de a romaniza fosta biserică Greacă din Sardinia, Papa Grigore al VII-lea notează că a forțat toți clericii să se bărbierească
  • 1096 – Cazul cunoscut al Arhiepiscopului de Rouen care amenința să interzică accesul în biserică oricărui bărbat nebărbierit
  • cca 1160 – Călugărul Burchard din Bellavaux scrie Apologia Bărbilor în care exprimă superioritatea celor bărbieriți
  • 1170 – Papa Alexandru al III-lea interzice barba de toate felurile în rândul clericilor
  • 1531 – Piero Valeriano Bolzani scrie Pro Sacerdotum Barbis în apărarea clericilor cu barbă
  • 1535 – Henry al VIII-lea introduce o taxă pe barbă

Așadar ritualurile și tradițiile bărbieritului au fost legate, în mare măsură, de credințele oamenilor din jurul Pământului.

Controversele bărbieritului au atins apogeul cu Marea Schimsă dar au fost precedate de mici conflicte și legiuri, în general, împotrivă bărbilor. Din 1054 lumea s-a schimbat însă și barba nu mai este doar un simbol al clericilor.

Istoria bărbieritului – partea I